In Marea Britanie, cumparaturile au devenit la inceput un fel de traducere. Laptele are alte culori pe eticheta. Smantana nu se comporta exact cum ma astept. Branza cere rabdare. Rafturile sunt pline, dar pentru cateva retete simple am avut nevoie de trei magazine si doua telefoane catre mama.

Cel mai emotionant moment a fost cand am gasit un magazin romanesc. Nu era mare, dar avea borcane familiare, ciocolata cunoscuta si oameni care rosteau cuvintele asa cum le stiam. Am cumparat mai mult decat aveam nevoie, desigur. Unele lucruri le-am pus in cos doar pentru ca imi aminteau de duminici, de sarbatori, de masa intinsa in bucatarie.

Acum incerc sa nu transform dorul intr-o lista de produse. Vreau sa invat si gusturile de aici: placinta cu mere mancata calda, ceaiul baut fara graba, biscuitii pe care ii descoperi intr-o cutie simpla. Poate ca acasa nu este un gust pe care il pastrezi neschimbat, ci unul care se adauga peste cele noi, pana cand masa devine a ta din nou.